GLASUL LEGENDEI

Abia pornit, urcuşul pe Cărări către Blaj se lasă pe dată sub griji, căci pasul drumeţului calcă sfielnic pe file de istorie, scrisă aici, cu os şi cu sânge străbun.  Coasta cade abrupt din înălţimi, în stânga îmbulzind cărarea către şanţul săpat adânc de şuvoiul cel neogoit al apelor cerului. La poala căderii, un loc rotund, întins şi neted ca-n palmă ademeneşte privirea cu verdeaţa lui mereu crudă, din timpuriul primăverii până-n adâncul toamnei. Se pare că sângele străbun se ridică prin firul, totdeauna proaspăt, din adâncurile pământului şi ale vremilor. În luminişurile săpate prin codrii bătrâni ai Secaşului, trudeau pe pământul roditor bărbaţi ieşiţi la lucrul primăverii. Plugurile firave de lemn scormoneau anevoios ţărâna… În pâlcul de case de-aproape, lumina zilei îmbrăcase de-a binelea toată suflarea. Trebăluiau mume în jurul vetrei, iar poala cămăşilor aspre de cânepă flutura în jocul fără de astâmpăr al celor mici. Moşnegi cu părul albit, căzând pe umeri, rostuiau zile ce va să vină, ori măcinau pe cele ale vremurilor de mult duse.Un huiet, geamăn vremilor tari ale verii, răzbătu de după coastă, răscolind netulburarea lumii. Tropot înfundat de copite zgudui nemărginirea, ţipete sălbatice, prelungi, puseră în robie liniştea şi împăcarea pământurilor. Clocoteau înalturile. Vuiau câmpurile, se cutremurau codrii. Potopul viu se abătuse peste aşezarea de la poale de coastă. Plugari şi vite şi oameni fură făcuţi una cu pământul. Mumele îşi strigau cu disperare copiii. Cu toţii împreună alergară, cuprinşi de puterea groazei, către lăcaşul sfânt al bisericii. Fură trase zăvoarele, fură proptite intrările.Potopul împresură zidirea. Se zguduie din temelii clădirea. Uşile sunt sparte. Cad capete, sunt străpunse trupuri, copiii sunt dezlipiţi de la sânul mumei. Moşnegii sunt atârnaţi de vii pe pereţii dinspre amiaza soarelui, cu sângele lor udând până-n adâncul gliei zidirile. Lucea sângele în lumina zilei, culoarea lui rămânând să mărturisească multă vreme vitregia acelor clipe.Roşul zidurilor şi-al împrejurimilor a rămas cuprins în numele aşezării, strămutată mai apoi peste apa Secaşului…

Ioan Popa - Roşia de Secaş File de monografie